jurnal de tatic

Mi se face rușine la cît de mult am neglijat acest jurnal: mai mult de două săptămîni! Dar între timp s-au întîmplat atîtea lucruri memorabile. După filmul pe care l-a făcut Aurelia despre anul 2017 în familia noastră, ne-am dat seama ce evoluție spectaculoasă a avut Kira în acest an. La început de an abia de putea să spună eu – mult timp spunea „ou” pentru a se desemna pe sine. Iar o vreme acesta a fost singurul cuvînt rostit de ea cap coadă, restul fiind compensat prin silabe dezarticulate, cuvinte ciuntite și multe emoții exprimate non-verbal. Acum are un discurs destul de coerent, un bagaj de cuvinte cuprinzător, cu niște întorsături de fraze de o sintaxă care te lasă visător. De exemplu, mai ieri ne întreba pe unul din noi: „îți amintești cînd...” – și aici urma continuarea frazei la timpul trecut. Puțin mai lipsea să folosească un mai mult decît perfectul. O fi învățat de la Voichița, care îi este acum și cea mai bună învățătoare. Iar Voica a descoperit în Kira un public ascultător, fidel și în plus un partener de joacă mult mai sofisticat decît orice jucărie (chiar și decît motanul Tom care știe să cînte și să imite sunete). Îmi amintesc cu greu ce comunicare bazică aveam cu Kira acum cîteva luni. Dacă va evolua și de acum încolo într-un asemenea ritm, la anul vom discuta filosofie.