Aurelia a fost sunată de educatoarea de la grădiniță. I
s-a spus că Voichița a fost mușcată de piept de o albină (pînă la urmă s-a
adeverit că era viespe). A fost întrebată dacă poate să-i dea un medicament
anti-alergic la punctul medical. Voichița ar fi atenționat educatoarele că este
o viespe sub pat, dar ele au crezut că fata le păcălește, ca să tragă de timp, să nu doarmă. Pînă la urmă, Voica a avut dreptate: pericolul a fost real. Iar educatoarele
nu i-au luat în serios fricile, care s-au adeverit întemeiate. Mai mult, cînd
Voichița se apăra de viespe, ceilalți copii ar fi rîs, din spusele Voichiței. Încerc
să-mi aduc aminte cîtă empatie aveam eu față de fricile și suferințele altora pe
cînd eram și eu de vîrsta Voicăi.
Seara Voica și Kira au dat un recital cu poezii și
cîntece de la matineul Voicăi, despre toamnă, patrie, mamă. Și Kira îi ținea
pasul, nu se lăsa. Într-un cîntec despre
Moldova – țara mea, în loc de baștină, Voica spunea mereu „blaștină” (sau mlaștină?).
Cu siguranță nu prea știa ce înseamnă, dar a spus ce știe mai bine – un fel de lapsus,
cum ar veni.