Voica s-a întors acasă. Ieri dimineață nimic nu lăsa să se bănuiască
această întoarcere. Dimineața s-a sculat singură, a închis ceasul deșteptător și
a venit la mine, să mă trezească. S-a spălat pe față, a mers la toaletă, am
ales împreună hainele pentru grădiniță – fără cea mai mică rezistență.
Dimpotrivă: cu entuziasm. Nu pot să zic că mi-a displăcut. Am început să mă
obișnuiesc chiar cu această fire a Voicăi și mă întrebam oare ce anume în
persoana și temperamentul meu i-a putut stimula o conversiune atît de
impresionantă. După grădiniță, am mers
împreună la spital, la Aurelia și la Kira și acolo am fost martor la
transformarea Voicăi din ea în ea însăși. A început a alerga după Kira, deși în
drum i-am ținut lecții de bună purtare la spital, căci Kira e slăbită, înțelegi?,
să n-o pupi și să n-o îmbrățișezi, e mai prudent așa. Ajunși pe loc, toate regulile
decretate de mine în mașină au căzut în desuetudine. Voica, n-o strînge în
brațe pe Kira! Nu alergați sub geamul medicului-șef! Credeam – sau speram? – că
transformarea Voicăi într-un copil cuminte va fi una definitivă. Ei bine, nu.
Spre seară i-am întîlnit pe frate-meu și familia lui la aeroport, apoi am mers cu ei la părinți. Tot drumul a stat liniștită pe bancheta din spate. În mod clar acum e tăcută pentru că o stînjenește această atmosferă de întîlnire cu niște oameni pe care nu credea să-i mai vadă decît pe skype. În drum și apoi acasă începe să-și mai dea drumul din chingi. E totuși acasă.
Dimineața am dat interviu la Europa Liberă, despre persoane fără adăpost.
Spuneam acolo că „Statul încă nu a elaborat și nu a pus în
aplicare o strategie cuprinzătoare privind persoanele fără adăpost și
prevenirea fenomenului”. La micul dejun, Voica asculta înregistrarea și
chicotea de plăcere. Mi-a plăcut cum ai vorbit... Asta e cea mai frumoasă
apreciere pentru mine, Voica.
M-am uitat pe geam afară: inima-mi bătea cu
putere. Răzoarele cu flori pe care le-am instalat cu niște vecini din scară au
fost vandalizate. Doamna Olga de la etajul întîi pretinde că a auzit de afară glasuri și rîsete în fapt de noapte, de bărbat și de parte femeiască. O fi niște bomj, s-a dat
femeia cu presupusul. Am pus răzoarele la loc și am udat florile. Seara, florile
– sau ce a mai rămas – zăceau întinse pe sol fără suflare.
Tărășenia asta cu florile m-a cam sărit de pe
fix. Ca să mă destind, se vede, m-am jucat cu Voica energic, exuberant, afectuos.
Apoi am făcut baie. Ne-am stropit din abundență. Și ne-am uscat unul altuia părul.
După ce și-a pus straiele alese din timp, și-a agățat în păr o agrafă cu pene și-a
vrut să-i prind la gît un lănțujel de aur de-al maicăi-sa. Nu e chiar genul potrivit
pentru un copil, dar m-am lăsat pînă la urmă convins. Poate că, în lipsa mamei,
simte cel mai mult nevoia să-i semene.