luni, 29 mai 2017

Kira continuă să-și vorbească propria limbă, cu perseverență și demnitate, în ciuda influenței și presiunilor lingvistice venite din partea majorității. Poate să repete același cuvînt de zeci de ori, pînă îi deprindem sensul. Acum în casa noastră s-a instaurat un bilingvism sănătos, în care fiecare își vorbește limba, înțelegînd totodată graiul celuilalt. Cînd mergem cu Kira în vizită, o facem pe interpreții, mîndri de familiaritatea pe care o avem cu această limbă arhetipală. Iar cînd e doar ea cu soră-sa, Voica își asumă această sarcină.  

- Babii!
- Ce spune? - întreabă bunica.
- Galben. E galben... - interpretează Voica cu aceeași fidelitate.
- Nu loș... [Nu roșu] - precizează Kira. 
Dar Voichița nu-i traduce doar mecanic expresiile Kirei, ci le dă un sens și o coerență care ar putea să-i scape unui ascultător neavizat.
- Oati!
- Ce?!
- Lapte, vrea lapte, bunica! Ce, chiar nu e clar?
- Totoș... – spune Kira, mîngîindu-se sugestiv pe burtă.
- Da, Kira, e gustos laptele...
Înghițim cu nesaț fiecare din cuvintele acestui limbaj adamic - sau, mai degrabă, evic - înainte să se fi instaurat, definitiv, acel monolingvism colțuros și rigid.